Președintele clubului SSC Napoli, Aurelio De Laurentiis, a declarat, luni, că atacantul uruguayan Edinson Cavani nu va putea pleca de la gruparea italiană pentru o sumă mai mică de 70 de milioane de euro, informează Tuttosport.
„Cavani este respectat la Napoli nu numai pentru golurile sale, ci și pentru că este o persoană deosebită. Există o clauză de reziliere a contractului său. Cavani costă 70 de milioane de euro, ceea ce înseamnă 63 de milioane de euro net pentru clubul nostru. Vom lua în calcul orice ofertă de la această sumă în sus, dar ultimul cuvânt îl are jucătorul„, a spus De Laurentiis.
Presa internațională a scris în ultima perioadă că Edinson Cavani ar putea pleca de la Napoli la finalul sezonului, el fiind dorit de Chelsea Londra, Manchester City, Real Madrid și Juventus Torino.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER